miercuri, 3 octombrie 2012

Laura - prima noapte


Laura este una dintre amintirile mele cele mai dragi. Am cunoscut-o când aveam vreo 20 de ani. Plecasem la muncă în Herculane împreună cu o gașcă de încă opt colegi de facultate, pe perioada vacanței de vară.
După prima săptămână, în care ne-am rezolvat problemele de cazare, ne-am acomodat cu programul și am făcut recunoașterea cârciumilor locale, sâmbăta am zis să încercăm și un ștrand.

M-a lăsat să-i surprind o privire. O fracțiune de secundă, mai expresivă decât toate cuvintele din lume. O privire atât de directă, de carnală și de nerușinată, încât am știut că o să iasă foc. Nu mi-a mai dat nici o atenție în ziua aia. Am privit-o și am măsurat-o din toate unghiurile, tolănindu-se, înotând, plecând și venind de la bar. Avea aproape 40 de ani, o trădau câteva riduri ușoare, însă trupul bronzat, mușchii de fanatică a sălii de fitness, lănțișorul discret de aur de pe gleznă și cercelul din buric vorbeau despre cu totul altceva decât verigheta de pe deget...

Am lăsat-o să plece fără să mă duc să-i vorbesc. Întotdeauna am avut probleme cu agățatul în compania tovarășilor. Pe lângă faptul că prezența galeriei masculine în spatele meu îmi dă un disconfort anume, nu mi-a plăcut niciodată să știe alții pe cine fut eu. Femeile simt discreția asta la un bărbat și o apreciază, inclusiv când și-l recomandă una alteia.

Știam că o voi reîntâlni, mi-o spusese privirea aia a ei. Orice femeie te vede și-ți dă notă cu mult înainte să te lase să o surprinzi că te privește, cu atât mai mult într-un anumit mod. Duminică dimineață, am coborât în barul de la parterul pensiunii, unde închiriasem o cămăruță la mansardă, iar Laura stătea la una din mese, cu o cafeluță aburită în față, și privea absentă la televizorul de deasupra barului. Îmi cumpăr și eu o cafea și vin la masa ei.
- E ocupat scaunul asta?
- Nu...
Pun cafeaua pe masă și mă așez. Pare puțin surprinsă, defensivă, de parcă ar fi crezut că cer scaunul ca să-l duc la altă masă, nu ca să mă așez lângă ea. Bâiguie cu o voce mică, încurcată:
- Toate celelalte mese sunt libere...
- Da, dar tu nu stai la nici una din celelalte mese. Eu cu tine vreau să vorbesc.
- Ce să vorbim? Nu ne cunoaștem, răspunde ea la fel de încurcată, dar cu o privire puțin mai caldă.
- Păi da, nu ne cunoaștem, vezi, exact asta e problema pe care vreau să o rezolv... Te-am văzut și ieri la ștrand, dar până să-mi fac curaj să-ți vorbesc, ai plecat...
- Nu s-ar zice că ți-e greu să-ți găsești curajul...
- Cea mai bună metodă de a-ți ascunde timiditatea e s-o recunoști ori de câte ori ai ocazia. Nimeni n-o să te mai creadă...

Zâmbește amuzată, apoi soarbe ultima gură de cafea.
- Va fi o zi fierbinte azi, nu vreau să pierd soarele de dimineață...
Se ridică și pleacă, fără „Pa”, fără „La revedere”, fără nici un alt cuvânt. Eu rămân țintuit de scaun, să-mi revin după sclipirea din privirea ei, când a rostit cuvântul „fierbinte” ...va fi o zi fierbinte...

Am înțeles mesajul și execut disciplinat, ca un cățel teleghidat. Cu ultima urmă de rațiune, mai întârzii o oră înainte de a mă prezenta pe ștrand, s-o pun un pic pe jar, sau măcar să încerc, căci deocamdată se pare că ține centrul ringului și domină lupta lejer, fără nici un efort.

Pe ștrand dialogul se leagă firesc, la fel și vraja. Laura e din Oradea, e cazată un etaj mai jos decât mine, iar patronul pensiuni e un văr de-al ei. E măritată și are un copil de 7 ani, iar soțul a trimis-o la Herculane și a rămas acasă să renoveze apartamentul, împreună cu băiețelul.

La un moment dat, în timp ce ne trăgeam sufletul pe marginea piscinei, se prefăcu că mă zgârie cu unghiile pe piept.
- Vrei să fii sigură că n-o să mai pot dormi la noapte?
Zâmbește ușor, șmecherește.
- Sigur n-o să dormi..., zice, aruncându-mi încă o privire d-aia de foc, care-mi trece prin ochi, prin creier și mi se scurge incandescent prin măruntaie, direct până în călcâie și înapoi în ouă.

Pleacă să mănânce de prânz cu familia vărului ei, iar eu mă întâlnesc cu colegii, bag niște mici cu bere, apoi mă retrag la depou și mă parchez la somn până spre seară, să-mi încarc bateriile. Cum n-am stabilit nici o întâlnire, seara cobor la bar și-mi cumpăr o cafea și-o ciocolată. Laura e acolo, într-o gașcă mai largă. Beau vin cu toții și se uită la un meci de fotbal. Afară s-a înnoptat și a început să plouă.

Pe la ora zece, Laura se scuză și se retrage la culcare. Mai rămân cam un sfert de oră, să nu bată la ochi, până se termină meciul. N-am nici o treabă cu fotbalul, dar am mimat interesul până în ultimul minut, ca să-mi justific prezența solitară în local.

Pensiunea avea o scară exterioară, cu terase pe fiecare etaj și un hol scurt la camerele de la mansardă. Aștept în ploaie pe terasa din dreptul camerei Laurei. Înăuntru e o veioză aprinsă, iar draperiile vișinii sunt trase. Nu-mi dau seama care e culoarea veiozei din pricina draperiilor, dar îi văd clar silueta. Știe că aștept în ploaie, se dezbracă cu gesturi lente, fără grabă, exact în dreptul veiozei, să fie sigură că văd bine. Intră la duș. Eu am parte de duș gratis, îmbrăcat, dar rabd cu gândul la bulanele și la bucile Laurei...

Revine în cameră, se piaptănă pe îndelete, se îmbracă și vine să scoată capul pe ușă, ca și cum abia atunci ar fi băgat de seamă că sunt acolo.
- Ce faci singur în ploaie?
N-apuc să-i răspund.
- Hai intră până nu te vede cineva...
Veioza aruncă o lumină roșie, destul cât să fie sigură că o văd în toată splendoarea, îmbrăcată într-un neglijeu de dantelă roșie, apoi o stinge grăbită. Prin draperii pătrunde un fir de lumină de la iluminatul stradal.
- Trebuie să petrecem pe întuneric, altfel se va afla că ai fost aici.
Îmi pune mâinile pe piept.
- Ioi, ești fleașcă! Dezbracă-te să nu răcești...
Îmi trage tricoul peste cap și-mi desface cureaua de la blugi. Mă aplec să scap repede de blugi și de sandale și când mă ridic nimeresc cu gura drept în sărutul Laurei... încet, parfumat și fierbinte... mă mușcă ușor de buza de jos și șoptește:
- De ieri aștept buzele astea... și restul...
Degetele mari i se insinuează sub chiloții mei, trăgându-i în jos pe fund.
- Ia uite cine e timid și stă cu chiloții uzi pe el...

Mă trage după ea în pat. Sunt deja în pielea goală, cu prezervativul palmat în mâna stângă, cu pula băț, sculată în vânt și încerc din greu să mă temperez. Laura nu mai e vampa purie de la lumina zilei. S-a transformat într-o fetiță obraznică, cu o bucurie copilăroasă de zici că abia a intrat la liceu și a descoperit de ce îi plac băieții și ce se face cu ei. Vreau să mă înfrupt din fiecare centimetru de piele, las sfârcurile mai la urmă și bine fac, deja mă așteptau tari, parcă gata să pleznească de așteptare, iar efectul buzelor mele pe ele e sălbatic. Mă răstoarnă pe spate și și-o îndeasă hulpavă în gură, până pe gât.
- Ioi, ce pulă frumoasă ai...

O suge cu frenezie, se mozolește cu ea pe față, iar o suge, iar și-o bagă pe gât, nu mai sunt în stare nici s-o opresc, nici s-o previn că termin, explodez în gura ei care suge, suge...

Când îmi revin, îi întrezăresc în întuneric surâsul copilăresc, se bucură de parcă a primit un ursuleț de pluș cadou surpriză. N-am avut nici o șansă, cred că mai degrabă aș fi putut rezista mai multe secunde, în picioare, în ring, în fața lui Doroftei, decât să rezist unei asemenea mui. Încă buimac, mă întorc unde rămăsesem înainte să se dezlănțuie furtuna, la sfârcurile alea negre și mari ca două boabe de strugure. Laura chicotește excitată, e deja încinsă iar eu sunt slobozit, liniștit, așa că repriza asta trebuie să fie a mea. Ling, mângâi și sărut fiecare milimetru pătrat de piele. Îi las neglijeul pe ea, suflecat sub sâni, apoi cobor cu gura ușor în jos.

În anii ăia se purtau tunsorile pubiene stil „săgeți indicatoare”, iar Laura era în ton cu moda. Mă opresc câteva secunde deasupra indicatorului, să văd unde mă dirijează săgeata, lăsându-mi doar respirația să înfioare floarea deschisă de sub săgeată... Geme și se zvârcolește ridicându-și bazinul către gura mea, dar mai vreau s-o chinui, așa că mă ridic, îi desfac picioarele și cobor încet cu limba de la genunchi în jos, pe interiorul coapsei. Ajung la buze și mă opresc, lăsând-o iar să-mi simtă doar răsuflarea. Laura mușcă dintr-o pernă, să nu trezească vecinii, iar eu mă mufez și sug delicat un lindicosept, se zbate ca apucata, dar n-are scăpare, e conectată direct la 220, termină și, când îmi ridic gura de pe clitorisul ei, se destinde cu totul. E una cu cearșaful, răsuflă ca după zece etaje alergate pe scări, iar picioarele îi tremură ușor...

Îmi pun prezervativul, apoi îmi trec brațele pe sub genunchii ei și-mi frec pula pe toată lungimea pe clitorisul umflat. Laura savurează senzația câteva clipe, apoi și-o bagă singură înăuntru și ne futem ca apucații, se întoarce în patru labe, o iau pe la spate, își găsește perna și-o mușcă iar, terminăm amândoi odată și mă prăbușesc peste spatele ei, îi sărut umărul, gâfâim deodată, inimile se zbat și se aud una pe cealaltă... Laura îmi șoptește...
- Să nu ieși din mine... încă nu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu